S-a întors roata: Apple vrea să afle vulnerabilitatea folosită de FBI

de: Alexandru Puiu
30 03. 2016

După ce oficialii FBI au recunoscut că au reușit să intre în telefonul teroristului din San Bernadino, Apple vrea să afle care a fost metoda folosită și vulnerabilitatea exploatată.

Au trecut câteva săptămâni de când cei de la Apple s-au aflat într-un proces arzător cu FBI-ul pentru ca gigantul din Cupertino să dezvolte o soluție software prin intermediul căreia să decripteze conținutul iPhone-ului unui terorist. Deși compania condusă de Tim Cook s-a încăpățânat să facă față presiunii autorităților, la final, se pare că intervenția inginerilor Apple nu a mai fost necesară.

Ieri anunțam că autoritățile americane, prin intermediul colaborării cu un partener necunoscut, au reușit să acceseze datele relevante din telefonul teroristului care a făcut câteva victime la finele anului trecut în San Bernadino, California. Pentru că, în mod evident, a fost exploatată o vulnerabilitate în sistemul de operare iOS pentru ca acest lucru să se întâmple, Apple speră ca autoritățile să le dezvăluie respectiva gaură de securitate pentru a o acoperi într-o iterație ulterioară de iOS.

Cum era de așteptat, oficialii FBI nu au nici cea mai mică intenție să comunice celor de la Apple unealta pe care au folosit-o în acest caz. Nu de alta, dar ar risca să nu o mai poată folosi pe viitoare și într-un număr semnificativ de cazuri similare. De cealaltă parte a baricadei, directorii Apple își fac griji în legătură cu o vulnerabilitate care, dacă ar ajunge în mâinile greșite, ar putea compromite zeci de milioane de iPhone-uri. Rămâne să vedem dacă cererea celor de la Apple vizavi de FBI va ajunge în fața unui judecător, o situație ce ar putea fi foarte interesantă.

,,Într-un fel sau altul, Apple trebuie să afle detaliile. Gestul resposanbil pe care l-ar putea face guvernul este să dezvăluie vulnerabilitatea celor de la Apple în mod privat, pentru ca ei să întărească securitatea propriilor dispozitive.” Justin Olsson, consilier de produs la AVG Technologies, s-a arătat foarte îngrijorat de situația în care se află Apple la această oră.